”Inscripții pe columna gimnasticii românești” – Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Volumul 1

Publicat pe 28 mai, 2021

După o muncă asiduă timp de vreo cinci ani, cu prilejul Campionatelor Europene, care auavut loc la Cluj, în 2017 – nici nu se putea un moment mai fericit -, am lansat volumul ”Inscripții pe columna gimnasticii românești” , în dublu format clasic și electronic, în ale sale 1600 de pagini încercând să adun ”mărgele” risipite și să le înșir pe ața timpului gimnasticii, cu grijă, cu migală, cu pasiune și dragoste, să pun literă lângă literă, cuvânt lângă cuvânt, în albe pagini, crâmpeie din auritul drum al gimnasticii, crâmpeie din îndelungata și bogata istorie a gimnasticii românești.

               Au trecut 4 ani de la apariția celei dintâi versiuni a acestor ”Inscripții pe columna gimnasticii românești”, perioadă în care s-au adunat noi și noi informații, noi și noi fapte și întâmplări, de la cele ce păreau uitate prin pagini ale trecutului la cele ale prezentului, pentru că viața gimnasticii a continuat, cu bune și cu rele, completându-se cu alte și alte pagini.

               Rezultatul? Volumul (mai bine zis volumele) de față, cu o structură în mare parte schimbată, cu un conținut revăzut și adăugit până la punctul în care a devenit  ”Inscripții pe columna gimnasticii românești” – ediția a II-a, revăzută și adăugită

               Gimnastica românească vine de departe, mereu și mereu într-o ascensiune a performanței, a dăruirii și dăruirilor pentru acest asport, acum unul care captează pasiunile a milioane de oameni de pretutindeni, cu cu eroi, cu anonimi, cu toții însă contributori la o manifestare a frumuseții, perseverenței și talentului.

               Noile volume – deocamdată cel dintâi –  vin a pune una lângă alta imagini de ieri şi de azi, pentru mâine. Frânturi de istorie, frânturi din poveşti adevărate, pentru că este imposibil să cuprinzi universul… Cu caracter de unicat în bibliografia gimnasticii româneaşti, este o carte care îşi îndeplineşte pe deplin misiunea. Cândva celebrul filozof Denis Diderot scria: «scopul unei enciclopedii este de a aduna cunoştinţele… oamenilor lângă care trăim, şi de a-l transmite oamenilor care vin după noi; pentru ca lucrările secolelor trecute să nu fie lucrări inutile pentru secolele care vor veni; pentru ca nepoţii noştri, devenind mai instruiţi, să devină totodată mai virtuoşi şi mai fericiţi»…”

               Cele 1600 de pagini ale primei ediții s-au triplat, adăugând noi informații și ilustrații despre un fenomen al sportului numit gimnastică, devenind o istorie parcursă an de an, competiție de competiție, ceea ce a condus spre o radicală restructurare, astfel că de la un singur volum (ediția 1, 2017) s-a ajuns la trei.

               Volumul 1 – o incursiune în istoria gimnasticii universale și a noilor sale structuri organizatorice, pentru a desluși, poate mai bine, locul și rostul gimnasticii românești, drumul parcurs de acest sport pe melegurile noastre, plecând din secolele trecute și până azi, aproape zi de zi și an de an, o viață cuprinsă în capitole precum: De la Gymnos moștenire, O misiune specială, Toamna devenirii, ”Gimnasticul” român, De la ”Serbările federale” la Campionatele Naționale, ”Internaționalele” României o istorie de jumătate de secol…

               Volumul 2 – rememorarea marilor competiții internaționale, de la primele participări românești și până la cele de azi, cu ale lor mari, mari succese și adânci înfrângeri, așa cum a fost și va fi în sport: Epopeea olimpică se citește ca un roman, Geometrii mondiale, Comorile ”Bătrânului continent”, Campionatele Balcanice, mărire și decădere…

               Volumul 3 – „Pentru ca o sută de oameni să se ocupe de cultura fizică, cincizeci trebuie să facă sport; pentru ca cincizeci să facă sport, douăzeci trebuie să se specializeze; pentru ca douăzeci să se specializeze, cinci trebuie să fie capabili de performanțe uimitoare” spunea cândva Pierre de Coubertin. În acest volum regăsim zeci, sute, de ce nu?, mii de personaje care au străbătut și străbat gimnastica noastră și universală, acei pasionați pe care îi găsiți în ”Ziditori” la edificiul gimnasticii, Recunoașterea valorilor, ”She’s perfect!”, Antrenori emeriți, Maeștri și Maeștri emeriți ai sportului, Primii 10 sportivi, Arbitri internaționali, Locul unde se întâlnesc legendele, Premii, Trofee, Distincții, campioni și medaliați…

               Pentru a accesa Inscripții pe columna gimnasticii românești – ediția a II-a revăzută și adăugită – VOLUMUL 1, click aici.

Lasa un comentariu