O intelegere secreta Rogge – Beijing: presedintie contra Jocuri Olimpice?
Publicat pe 23 octombrie, 2009
In 2001, la Sesiunea CIO de la Moscova, optiunea membrilor Comitetului Olimpic s-a indreptat catre Beijing, care a devenit gazda Jocurilor celei de a XXVIII-a Olimpiade a timpurilor moderne. S-au mai aflat atunci, candidate serioase, Parisul si Istanbulul, dar a fost preferat Marele Zid, in conditiile in care existau semnale puternice ca europenii ar vota pentru Paris sau chiar Istanbul.
Cum a fost? Se stie. Dar, cum s-a ajuns ca «dosarul» chinez sa fie cel acceptat ?
Acest lucru este explicat de Yuan Weimin, fost ministru al sportului in acea perioada, in cartea sa «Yuan Weimin, furtunile si norii sportului international», care a ajuns in posesia cotidianul britanic Times.
Conform afirmatiilor din aceasta carte, intre China si Jacques Rogge a existat o intelegere secreta, conform careia Beijingul sa obtina voturile favorabile, in timp ce el ar fi avut sprijinul pentru a fi ales in fruntea CIO, conventie care ar explica pozitia presedintelui Comitetului International Olimpic, aparator, intotdeauna cu fervoare, al Jocurile de la Beijing.
Fostul ministru al sportului argumenteaza, explicand ca el a fost cel cu care a negociat Jacques Rogge pentru a-si asigura voturile membrilor chinezi ai CIO in cadrul reuniunii de la Moscova, din 2001, in cursul careia au fost atribuite si Jocurile din 2008. « Noi am avut un acord privat cu Jacques Rogge».
Conform celor de la Times, Yuan scrie in cartea sa ca “Nu a existat un contract scris, ci unul particular”, el furnizand si amanunte asupra momentului realizarii intelegerii, atunci cand, impreuna cu primarul Beijingului, Liu Qi, s-au intalnit – la initiativa lui Li Lanqing, influent membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al partidului chinez -, intr-un birou din cadrul Centrului de Conferinte de la Geneva, cu putin timp inaintea reuniunii de la Moscova. Rogge ar fi afirmat, cu acest prilej, ca unul dintre motivele pentru care el sustine candidatura Beijingului este ca atribuirea JO din 2008 Beijingului sa nu fie un handicap in propria sa campanie din interiorul CIO.
“Noi i-am explicat lui Rogge ca speram ca (el) si prietenii sai sa sustina Beijingul. Rogge a replicat ca si el spera ca cei trei membri chinezi din CIO si prietenii Chinei sa-l sustina. Rogge mi-a spus ca-mi va fi foarte recunoscator pentru sustinerea campaniei sale de a fi ales presedinte si ca el va sustine complet candidatura chineza pentru Jocurile Olimpice…
El spera ca China va intelege ca nu are posibilitatea sa-si manifeste pozitia si parerea (public), deoarece este presedinte la Comitetului Olimpic European si ca Paris si Istanbul sunt in Europa, dar, cu toate acestea, el va lucra pentru Beijing…”
Fostul ministru dezvaluie, de asemenea, faptul ca, pe de o parte, China a promis sa-si influenteze prietenii pentru a-l sustine pe Rogge, iar acesta, in schimb, s-a angajat sa castige sustinerea membrilor europeni ai CIO in favoarea Beijingului. Numai ca acest plan a fost pe punctul sa esueze, atunci cand unul dintre membri chinezi ai CIO a inclinat sa-si dea votul celuilalt candidat la presedintie, sud-coreeanul Kim Un-yong, “atitudine” repede si furios retezata de Beijing, care a dat ordin ca votul celor trei sa se indrepte catre Rogge.
Se stie, in final, la 13 mai 2001, Beijing a fost ales gazda Jocurilor Olimpice, iar trei zile mai tarziu Jacques Rogge a devenit presedinte al CIO.
Evident, Presedintele forului olimpic international, a negat orice aranjament. Unul dintre purtatorii de cuvant ai presedintelui a raspuns cotidianului londonez ca Jacques Rogge a fost ales cu o larga majoritate si ca toate insinuarile asupra unor acorduri au fost si sunt complet false.
Dar nu poate fi, totusi, trecut cu vederea faptul ca, permanent, Jacques Rogge a luat apararea Beijingului olimpic ori de cate ori au fost exprimate diverse critici.
Intre timp, la Copenhaga, vineri, 9 octombrie 2009, Jacques Rogge a fost reales presedinte al C.I.O. pentru inca un madat de patru ani, singur candidat la propria succesiune.
In 1992, jurnalistul David Miller publica “Olympic Revolution. The Biography of Juan Antonio Samaranch”, o carte care aducea in prim-plan, printre altele, si diversele “afaceri diplomatice” referitoare la organizarea Jocurilor Olimpice, cu deosebire a celor doua editii supuse boicotului, Moscova si Los Angeles, asupra fraudelor comise in ceea ce priveste dopajul si inca multe alte “picanterii” din culisele miscarii olimpice. Ca sa nu mai amintim de toate afacerile de coruptie care au zguduit, la un moment dat CIO, scandaluri referitoare la modul de atribuire a Jocurilor, ceea ce a condus la o reformulare a multor principii si reguli.
Daca afirmatiile fostului ministru sunt adevarate, atunci, indiferent de respingerea acuzatiilor, o umbra acopera din nou soarele olimpic.