Uniunea Ziaristilor Profesionisti a celebrat 90 de ani
Publicat pe 13 decembrie, 2009
Peste 200 de ziaristi de toate varstele si acoperind toate mediile presei au celebrat, in decorul oferit de Banca Nationala, 90 de ani de la crearea Uniunii Ziaristilor Profesionisti.
A fost momentul pentru evocarea drumului parcurs de UZP, de a reuni intr-o frumoasa atmosfera pe cativa dintre cei care au facut istorie in presa romana, alturi de care s-au aflat si reprezentanti ai tinerei generatii, precum si cadre universitare care predau la facultatile de profil.
Ca membru al UZP din 1970, este momentul sa-i spun si eu, din acest colt, de pagina electronica, un sincer “La multi ani!”, cu ganduri bne pentru toti colegii…
Se cuvine, poate, la acest ceas anniversari sa retinem si cateva clipe din bogata istorie a UZP.
Primii pasi
Autor: George Bratescu
In atmosfera plina de patriotism care domnea in tara dupa incheierea primului razboi mondial si mai ales dupa istoricul moment al reintregirii Romaniei petrecut la Alba Iulia la 1 decembrie 1918 , cincizeci de ziaristi foarte tineri din Bucuresti au luat initiativa constituirii Uniunii Ziaristilor Profesionisti , organizatie menita sa grupeze gazetarii din toate regiunile istorice , sa-i solidarizeze si in acelasi timp sa le dea prilejul de a deprinde meseria exercitand-o in spirit democratic . Esenta acestui deziderat o constituia profesionalizarea prin creatia publicistica de mare tinuta, la nivel occidental.
La 11 ianuarie 1919 a avut loc Adunarea Generala de constituire a Uniunii, care s-a tinut in imobilul de pe strada Sarindar, unde s-a aflat mai tarziu beraria Berlin. A fost adoptat statutul si a fost aleasa conducerea uniunii. Trebuie subliniat entuziasmul care domnea in aceasta prima reuniune, explicabil prin varsta participantilor caci, doar cu cateva mici exceptii, ei nu depaseau treizeci de ani. Printre acestia se numarau Victor Iamandi, Eugen Filotti si George Macovescu – viitori ministri, apoi Nicolae Batzaria, Ion Minulescu, Ion Pas, Cezar Petrescu – poeti si prozatori care se afirmau inca de pe atunci in literatura, Constantin Papacostea, Samson Abramovici, Brunea Fox, Dinu Dumbrava, Ion Felea, Mircea Grigorescu, I. G. Peltz, Nicolae Pora, Jean Vulpescu si Pamfil Seicaru – ce vor deveni peste ani personalitati ale gazetariei romanesti .
Dupa aprinse dezbateri, cei prezenti au ales prin vot unanim ca presedinte al UZP pe cel mai in varsta si mai cunoscut dintre ei, in persoana publicistului Heinric St. Streitman, care nu implinise la acea data cincizeci de ani .
Heinric Streitman era licentiat in filosofie si doctor in stiinte fizico-chimice. Debutase ca ziarist in 1894 la ziarul „Romanul” condus de C.A.Rosetti, apoi publicase in ziarele „La Patrie” de limba franceza, „Munca”, „Facla”, „Contemporanul” si era consilier in Ministerul de Externe. In acelasi timp deschisese libraria „Hasefer”, o adevarata expozitie de arta, tixita de tablouri valoroase, cu salon de lectura elegant, totul mobilat si organizat in stil venetian. Veritabil om de cultura, Streitman se situa in afara redactiilor ziarelor, publicand articole pline de savoare si detasare politica, desi cochetase cu cercurile socialiste In studentie, la Paris. La Bucuresti era insa curtat de oameni politici de dreapta precum I. G. Duca, doctorul Constantin Angelescu si Constantin Argentoianu, care-i frecventau cu regularitate salonul de lectura, comandand carti rare si scumpe. Streitman era un erudit, un enciclopedist. Cunostea bine Talmudul, Coranul, Evangheliile crestine ca si pe Malarme’ si Rabelai ; avea un stil subtil, malitios, ironic, banuitor, indulgent adesea . Scrierea lui se detasa prin cursivitate fiind admirata de Tudor Arghezi si chiar imitata mai tarziu de acesta .
Iritat de evolutia politica si evenimentele sangeroase din Rusia, Streitman s-a dezis de socialism, persifland bolsevismul si pe Lenin, devenind liberal in gandire fara a intra in partidul Bratienilor. Apoi a trecut la dreapta esicherului politic, a fost ales in Comitetul Executiv al Partidului National Agrarian al lui Octavian Goga si, desi era evreu, a facut campanie electorala cuzistilor. L-a sprijinit material si l-a sfatuit pe Pamfil Seicaru pentru a realiza ziarul „Curentul”. La batranete, Streitman a sfarsit ca evreu de extrema dreapta in tabara sionistilor militand pentru formarea unui stat israelian in Palestina, fara ca pentru aceasta sa fie persecutat de regim .
La Adunarea Generala de constituire a UZP, Streitman fusese propus presedinte de un ziarist foarte tanar, Pamfil Seicaru, cel care a condus cativa ani mai tarziu celebrul ziar „Curentul”. Acolo, la „Curentul” au lucrat o perioada ca redactori mai multi membri fondatori ai UZP ca Mircea Stein, Brunea Fox si Moses Rosen, devenit peste ani rabin.
La acelasi Congres de constituire sau, mai corect spus, Adunare Generala, a fost ales secretar general Vasile Canarache, licentiat in istorie, redactor la „Adevarul”. Dupa suprimarea abuziva a ziarului, in 1937, la comanda lui Carol al II-lea, Vasile Canarache obligat de imprejurari se va dedica arheologiei, descoperind vestigiile portului antic Tomis si celebrul mozaic roman, precum si o multime de alte piese de arheologie cu care a deschis un muzeu astazi foarte cunoscut in tara si in strainatate. Stabilit la Constanta nu a abandonat profesia de ziarist , continuand sa publice articole pe teme istorice in diverse ziare bucurestene. Canarache a fost la senectute unul dintre cei ce au revigorat Uniunea Ziaristilor in 1955 .
Printre Membrii fondatori ai UZP, in 1919, s-au aflat Samson Abramovici, S.Albu, N. Rusu Ardeleanu, C. Baleanu, Al.Balaceanu, Nicolae Batzaria, Ion Biciolla, Clement Blumenfeld, Brunea Fox, Sebastian Bornemisa, Vasile Canarache, Al Cazaban, I. N. Calafeteanu, Emanoil Cerbu, M. Conitz, Raoul V. Culianu, Jean Cutana, George Cutana, Romeo Draghici, Nic Davidescu, Dinu Dumbrava, Ion Felea, Eugen Filotti, Constantin Graur, Mircea Grigorescu, Georges Horia, Alex Hurtig, Victor Iamandi, D. Iov, George Macovescu, George Mantta, Alexandru Mavrodi, G. Maxim, Nicolae Maciuca, Ion Martalogu, Ion Minulescu, Constantin Miciora, Ion Pas, Constantin Papacostea, I. Peltz, Cezar Petrescu, N. Pora, Liviu Nasta Popescu, Eugen Relgis, Moses Rosen, Henric St. Streitman, G. Stroe, Pamfil Seicaru, Mircea Stein, Haralambie Tariceanu, Gh. Teodorescu, Jean Vulpescu.
Dupa ce Adunarea Generala de costituire, s-a consumat, toti cei prezenti au sarbatorit evenimentul la restaurantul „Trei ochi sub plapuma”, unde canta taraful Ochialbi. Atmosfera din cadrul Uniunii era calda si colegiala, remarcandu-se solidaritatea de breasla si etica profesionala, mai presus de simpatiile politice sau convingerile religioase. Jurnalistii se ajutau intre ei, conlucrau adesea, chiar daca erau angajati in redactii diferite.
Un exemplu pitoresc si inedit in felul sau a fost cazul Petrache Lupu. Brunea Fox si Samson Abramovici calatorind cu trenul spre Baile Olanesti in acelasi compartiment cu un preot de tara din Maglavit, au auzit de la acesta povestea unui cioban care pretindea ca-L vazuse pe Dumnezeu, precum Moise. Preotul era foarte indignat de aceasta istorie, Insa cei doi ziaristi, intuind un reportaj de senzatie, l-au intovarasit pe preot la Maglavit renuntand la sejurul de la Olanesti. L-au convins pe preot sa le dea exclusivitatea materialelor publicistice si s-au intors la Bucuresti cu un reportaj care a facut valva fiind publicat in ziarul „Dimineata”. Pamfil Seicaru a preluat ideea, pornind o ampla campanie publicistica cu acordul celor doi care aveau exclusivitatea cazului. Fox si Abramovici au scris carti de rugaciuni si brosuri cu caracter crestin, desi erau evrei, toate tiparite la „Curentul” lui Seicaru. Afacerea a luat o asemenea amploare incat toata lumea s-a pricopsit de pe urma ei. Chiar si ciobanul care locuise intr-un bordei s-a trezit cu o casa aratoasa din caramida si, in plus, a fost chemat sa-l binecuvanteze pe Suveran la Palatul Regal.
De altfel, aceasta solidaritate profesionala a fost stipulata in Statutele modificate de Adunarile Generale consecutive din martie 1921. Tot atunci au fost consfintite regulile organizatorice, inclusiv aceea de a primi in UZP numai ziaristi cu studii cel putin liceale si care traiau din salariul primit de la o publicatie de cel putin trei ani .
Printre principiile statutare fundamentale se aflau: sprijinirea intereselor ziaristilor profesionisti, imbunatatirea starii lor materiale, acordarea de pensii suplimentare la batranete, apararea prestigiului si demnitatii membrilor, reglementarea raporturilor de munca, inclusiv instituirea postului de director sau redactor sef, in mod obligatoriu ocupat de un ziarist profesionist, impus patronilor de presa, constituirea de cercuri profesionale si a unui „atelier de creatie publicistica”.
Uniunea isi mai propunea de asemenea sa editeze o revista profesionala si sa infiinteze o scoala de ziaristica. Asemenea cerinte erau firesti, deoarece pe atunci meseria se invata pe apucate de la meseriasi mai batrani care, mai toti, o deprisesera in Franta, Germania sau Austro-Ungaria. Un punct major il constituia extinderea Uniunii in intreaga tara prin filiale locale, ceea ce s-a si reusit .
In 1922, UZP a putut sa convoace primul Congres al presei romane la Bucuresti, cu care prilej au fost evocate succesele obtinute de Uniune – printre care incheierea contractelor de munca pentru ziaristii profesionisti, dreptul la preaviz platit la incetarea aparitiei publicatiei, acordarea repausului duminical si a concediului de odihna platit . (In majoritate drepturi sindicale)
Uniunea a realizat schimburi de valori professionale, inclusiv prin afilierea la Federatia Internationala a Ziaristilor cu sediul la Paris, a participat la Congresele si actiunile acesteia, a instituit o Comisie de etica care avea ca scop supravegherea severa a recrutarii personalului din presa. Comisia era investita cu puterea declansarii actiunilor de eliminare a acelor ziaristi care prin conduita lor compromiteau prestigiul breslei.
La congresul din 1923, desfasurat la Cluj, au fost stabilite cateva reguli organizatorice noi printre care largirea cadrului Uniunii prin primirea ca membri a redactorilor din agentiile de presa, graficienilor si fotoreporterilor, crearea unei case de ajutor, Infiintarea unui tribunal de onoare pentru rezolvarea incidentelor dintre ziaristi, patroni sau persoane particulare, organizarea unor asezaminte menite sa sporeasca cultura profesionala si generala a membrilor, acordarea de premii pentru cele mai bune creatii ziaristice .
Congresul din 1930 a avut ca raportori pe Dimitrie Gusti („Menirea radiofoniei romanesti si universitatea radio”) , Tudor Vianu („Cinematograf si radiodifuziune in politica culturii”) si Constantin Papacostea („Despre presa si problemele ei culturale”).
Eugen Filitti a prezentat un studiu documentat privind actiunea presei in societate, aratand ca publicistica stimuleaza solidaritatea sociala, nationala si internationala, formeaza constiinte colective, educa, avand datoria de a informa corect si onest in toate domeniile, in final detinand forta de a controla viata politica ca a patra putere in stat.
In 1931 a avut loc un nou Congres la Bucuresti, in plina criza economica si politica. A fost salutata infiintarea Casei de retragere si pensiuni a ziaristilor, organizata printr-o lege speciala la presiunea UZP de catre guvernul taranist Iuliu Maniu. Prin lege, ziaristii membri ai Casei de Pensii cat si patronii lor erau obligati sa contribuie cu diverse cote la strangerea unui fond suplimentar de alimentare a bugetului general .
Anul 1935 a fost marcat de Congresul tinut la Oradea, unde s-a anuntat evenimentul mult dorit de ziaristi – crearea unui invatamant superior de practica si teorie a presei. Prima catedra a fost inaugurata la Universitatea din Bucuresti, fiind embrionul viitoarei Facultati de ziaristica. Congresul de la Oradea a fost ultimul din perioada interbelica, deoarece, la 30 decembrie 1937, regimul dictatorial al regelui Carol al II-lea a suprimat o multime de ziare si reviste printre care „Adevarul”,”Dimineata” si „Lupta”. Un an mai tarziu au fost suprimate partidele politice si sindicatele, toate fiind reunite fortat in „Frontul Renasterii Nationale”, organizatie politica unica avandu-l ca sef suprem pe rege. Organizatiile profesionale si sindicatele ziaristilor au fost transformate in corporatii de breasla. Singurele care au scapat de acest masacru politic de tip fascist au fost UZP si Asociatia Generala a Presei Romane care erau membre ale FIZ de la Paris. Carol al II-lea s-a ferit sa-i supere pe francezi, cand razboiul batea la usa .
In 1943, desi UZP era practic inactiva inca din 1938, refuzand sa elimine din randurile sale redactorii ce lucrasera in publicatii de stanga sau de origine evreiasca, guvernul antonescian a gasit de cuviinta sa suspende organizatia prin decret, fara insa a o desfiinta.
La inceputul anului 1944, guvernul Antonescu a creat asa numitul Colegiu sau Consiliu al Ziaristilor, menit sa „epureze” presa de redactorii care nu puteau proba prin acte ca „sunt de origine romana neindoielnica sau se trag din parinti crestini de origine etnica neiudaica” , iar cei casatoriti trebuia sa faca dovada similara pentru sot sau sotie.
Dupa actul de la 23 august 1944, in februarie 1945, cativa ziaristi printre care George Macovescu, George Ivascu, Dante Danciulescu, Ion Felea, Gheorghe Dinu, Mihnea Gheorghiu, Leon Sarateanu, majoritatea provenind din redactia ziarului „Romania Libera” care aparea ilegal din 1942, reuniti in casa profesorului Alexandru Graur din strada Plantelor, au pus la cale reactivarea UZP. Tot ce au reusit atunci a fost constituirea unei grupari, denumita „Ziaristii Asociati”, care nu a primit insa aprobarea de a functiona ca asociatie profesionala, initiatorii multumindu-se cu statutul de societate comerciala .
Societatea a editat doua ziare, „Momentul” si „Cotidianul” cu capital privat, care au aparut pana in 1947 cand au fost suprimate. Directorul ziarelor era Leon (Leonas) Sarateanu iar secretari de redactie Samson Abramovici, Gigi Teodorescu si Jean Vulpescu. Desi apareau in regim privat, guvernul Petru Groza, dominat de comunisti, le-a impus un comitet de redactie condus de Grigore Preoteasa, asa cum la „Universul” comitetul de redactie era condus de Ana Pauker iar la „Adevarul” de Leonte Rautu. Aceste asa-zise comitete de redactie aveau in secret rolul de a face sa dispara marile cotidiane de traditie, actiune care a reusit in final . „Adevarul” si-a incetat aparitia in 1951, iar „Universul” In 1953.
In septembrie 1944 fusese reactivat Sindicatul Ziaristilor, infiintat inainte de razboi de catre Constantin Bacalbasa. Dupa nici trei luni a fost inclus fortat iin Uniunea Sindicatelor de artisti, scriitori si ziaristi. Pe de alta parte, continua sa functioneze Consiliul Ziaristilor creat de guvernul Antonescu inainte de a se prabusi, ceea ce constituia un anacronism politic. Va reamintesc: UZP nu fusese desfiintata, ci doar suspendata in 1938 .
Aceasta situatia ambigua a dainuit pana in anul 1955, cand UZP a fost reactivata. Un an mai tarziu, unul dintre dezideratele majore ale Uniunii, acela de a avea o publicatie proprie cu caracter profesional s-a implinit, fiind editata revista „Presa Noastra”. Primul numar a fost redactat de Ion Felea, participant la constituirea UZP din 1919 si Gheorghe Bratescu, devenit ulterior redactor sef al publicatiei cu nume schimbat in „Presa Panoramic”. Tot ce se publica provenea de la colaboratori, revista fiind o tribuna profesionala.
Uniunea Ziaristilor Profesionisti a avut ca prim presedinte dupa 1955 pe eminentul publicist Nestor Ignat, decan al Facultatii de Ziaristica din Bucuresti. Sub numele simplificat de Uniunea Ziaristilor, aceasta organizatie de creatie profesionala a fost cunoscuta pana in 1990, cand a revenit la vechiul ei nume – UZP .
Ultimii 20 de ani
Autor: Mihai Miron, presedinte UZP
La 4 mai 1990, la Poiana Brasov, a avut loc o intalnire a reprezentantilor presei scrise si audiovizuale din Romania, initiata de nou infiintata Societate a Ziaristilor Romani (ianuarie 1990) pentru a-si alege conducerea definitiva. Presedinte interimar era atunci Petre Mihai Bacanu si adjunct Sorin Rosca Stanescu. Din cauza certurilor care s-au iscat pe functii, principalii oponenti fiind Sergiu Andon si Grigore Marian, majoritatea ziaristilor, in frunte cu George Bratescu, Florea Stama, Adi Cristi, Mircea Ichim, Mihai Miron, Ilie Calian, Doina Cernica, Doina Jalea, Adriana Frateanu, Neacsu Neacsu, Dan Lutic, Lucian Jiman si multi altii su decis sa reinfiinteze UZP, pornind de la vechiul statut, cu vechea denumire; pentru ca, in ultima perioada inainte de 1989, la ordinul Sectiei de Presa a CC al PCR, Uniunea fusese inghitita de un sindicat mamut al tipografilor, editorilor si ziaristilor, pierzandu-si atributiile si idealurile. In luna urmatoare UZP s-a inscris la tribunal, reluand firul traditiei profesioniste .
Tot in 4 mai, la Poiana Brasov, s-a constituit Asociatia Ziaristilor Romani, cu P. M. Bacanu presedinte si Vartan Arachelian in conducere si s-a delimitat SZR ca structura sindicala condusa de Sergiu Andon si Marian Grigore .
Primii presedinti ai UZP intre 1990 si 1996 au fost Stefan Mitroi, Romeo Nadasan si Horia Alexandrescu, iar din 1996 de la conventia de la Sibiu, Mihai Miron a fost ales presedinte, iar Adi Cristi primvicepresedinte. In aceeasi formula, dupa mai multe electiuni, UZP functioneaza si astazi .
Principalul efort al UZP in primii ani a fost sa refaca filialele din tara, cluburile pe profil si sa atesteze membrii, pentru ca exista posibilitatea ca fosti activisti de partid numiti in functii de conducere la publicatii diverse inainte de 1989 sa pretinda a deveni membri de drept ai Uniunii. Actiunea a reusit si, dupa anul 1995, s-a putut renunta la atestarea prin examen direct si primirea in Uniune pe baza dosarului analizat de Comisia de atestare, impunandu-se prin statut obligativitatea studiilor universitare si a licentei pentru membrii permanenti si a studiilor liceale pentru membrii stagiari, in curs de calificare universitara. De asemenea, Uniunea pretinde solicitantilor certificat de cazier penal, neadmitand intre membri fosti condamnati pentru cauze penale. Aceste restrictii au facut ca membrii Uniunii sa nu fie implicati in procese de natura de a pune sub semnul intrebarii deontologia subsumata actului de presa si a impus respectarea unui cod deontologic propriu , preluat in mare parte si de alte asociatii In timp.
Dupa 1996, Uniunea a incercat sa promoveze un Statut al Jurnalistului cu putere de lege, dar alte asociatii – in special AZR – s-au opus, iar parlamentari de la diverse partide au incercat sa transforme Statutul intr-o Lege a presei, cu mai multe prevederi punitive decat drepturi pentru ziaristi, lege la care reprezentantii Uniunii s-au opus in dezbateri si au blocat toate incercarile de acest fel .
In anii care au urmat, UZP, printre alte activitati, a organizat numeroase simpozioane tematice, a participat la reuniuni internationale si interne, a organizat si condus cursuri de perfectionare postuniversitare sau practica de vara studentilor, membri stagiari.
In anul 2002, la initiativa Centrului de Jurnalism Independent s-a realizat la Sinaia o prima incercare de coagulare a presei, prin realizarea Conventiei Organizatiilor de Media (COM), la care UZP a aderat si a participat activ la toate intalnirile, finalizand alaturi de colegi un Statut al Jurnalistului si un Cod deontologic comun. Este o incercare, speram reusita, de autoasumare datoriilor si drepturilor ziaristilor.
In ultimii doi ani, 2008 si 2009, numarul membrilor UZP a trecut de 4400, grupati in filiale, cluburi si sectiuni – marea majoritate a celor noi intrati in UZP fiind jurnalisti de varsta medie, in jur de 40 de ani. Prin munca acerba a doamnei Graziela Barla, sefa Compartimentului Juridic al Uniunii, s-a obtinut in instanta dreptul membrilor acestei asociatii profesionale de creatie publicistica si de utilitate publica, de a primi pensia suplimentara, la fel ca scriitorii, plasticienii, muzicienii sau arhitectii.
In cei 20 de ani de la reinfiintare UZP a trecut si prin momente grele de natura economica, avand in vedere autofinantarea numai prin minima cotizatie de la membri sai, dar si prin situatii in care intrusi politici au incercat sa aserveasca structura noastra de breasla unor interese politice partizane. Glasul unit al membrilor a exclus astfel de persoane si a blocat intentiile lor. Politica jurnalistilor se face in publicatie si nu in sedintele sau programele Uniunii.
UZP este o structura asociativa de persoane, cu un interes comun de breasla, nu o adunare de institutii de presa. Iar ca persoane, toti membrii sunt egali in drepturi si obligatii .
Tocmai neimplicarea de niciun fel a Uniunii, ca organizatie, in politica a facut ca ea sa reziste, sa creasca numeric si sa conlucreze foarte bine cu alte 40 de sisteme asociative de presa in COM.