AZI, ACUM 125 DE ANI OLIMPICI…
Vineri, 25 noiembrie 1892. Seara.
Sobrul amfiteatru al celebrei Universităţi pariziene Sorbona. Un auditoriu la fel de sobru, venit să asculte trei conferinţe. Tema: ”Omul şi sportul”. Conferenţiari: Georges Bourdon, Jusserand – viitor ambasador al Franței la Washington – şi un tânăr pe nume Pierre de Coubertin.
Acesta din urmă îşi va termina expunerea în acest mod: ” …Va fi suficient acum pentru a încuraja pe servitorul dumneavoastră să viseze la cea de a doua parte programului său. El speră că dumneavoastră îl veţi ajuta, aşa cum aţi făcut-o până acum, că împreună vom putea continua şi realiza, pe o bază conformă cu condiţiile vieţii moderne, această operă grandioasă şi binefăcătoare: restabilirea Jocurilor Olimpice”.
A trebuit să mai treacă încă un an. Şi încă unul. Răstimp în care, de la lansarea renaşterii Jocurilor Olimpice, Pierre de Coubertin avea să ducă o activitate neobosită, o luptă teribilă pentru a convinge.
Încercările de a reînvia Jocurile, ce în vechime se desfăşurau în antica cetate greacă de la Olympia, au mai cunoscut diferite tentative şi înainte de istorica adunare de la Sorbona. Au fost „Jocurile Olimpice” create în 1832 pentru elevii seminarului dominican de la Rondeau. Au fost cele de la Ramlosa (Suedia), sub impulsul profesorului Gustav Johann Schartau. Au fost cele iniţiate în 1849 de dr. Much Wenlock, în Țara Galilor. Ca şi tentative engleze la Birmingham sau Wellington, ori cele finanțate de Evanghelos Zappas – 1859, 1870, 1875, 1888 – toate însă cu o cuprindere strict naţională, fără o reală anvergură, pentru că sportul nu avea o adevărată audientă. Nici unul dintre cei amintiţi nu a reuşit să restabilească Jocurile Olimpice, aşa cum le-a slăvit Pindar şi le-a descris cu atâta precizie Jesus Christ Pausanis, istoricul grec al secolului al ll-lea.
Sâmbătă, 16 iunie 1894. Ora 4 după amiază.
Aproape 2 000 de persoane asistă în marele amfiteatru al aceleiaşi Universităţi Sorbona la Ceremonia inaugurării Congresului internaţional de la Paris pentru restabilirea Jocurilor Olimpice”.
SÂMBĂTĂ, 23 IUNIE 1894, SEARA
79 de delegați din 11 țări aprobă în unanimitate renașterea Jocurilor Olimpice și fondarea Comitetului Internațional Olimpic – nume official adoptat abia în 1901 -, la început cu 12 membri, cu o creștere la 14 în 1894 și la 16 în 1895. Din 1894 și până în prezent (incluzând cei 95 de membri în funcție), CIO a avut 570 de membri și 9 președinți.
Cum este notat în pagini de mult uitate, atunci „electricitatea a transmis pretutindeni in lume vestea că olimpismul elenic a reintrat în lume după o eclipsă de mai multe secole”.
Spunea Pierre de Coubertin: „Umanitatea trebuie să regăsească în moştenirea trecutului toate forţele susceptibile de a construi viitorul. Olimpii un mijloc… Olimpismul este un mijloc… Olimpismul nu a reapărut în civilizaţia modernă pentru a juca rol local sau trecător. Misiunea care i-a fost încredinţată este universală şi secular. El este ambiţios; lui îi trebuie tot spaţiul şi toate timpurile”.
Duminică, 23 iunie 2019. Lausanne.
Au trecut 125 de ani. La Lausanne. Se celebrează această importantă zi. Se inaugurează noul Sediu al C.I.O. ”Ce ar spune Pierre de Coubertin, care a murit în 1937, cel care a făcut Jocurile despre Jocurile și CIO de azi? Ar fi mulțumit sau îngrozit? Puțin din amândouă”, spune președintele Bach. „Pe de o parte, el ar fi foarte fericit pentru a vedea Jocurile fiind atât de relevante și adaptate la timpurile modern. Pe de altă parte, când discutăm despre Programul nostru de reformă sportivă pentru Tokio, mă întreb, uneori, dacă nu s-ar întoarce în mormânt… Dar, în general, cred că ar fi destul de mulțumit”.
”Cand Pierre de Coubertin a fondat CIO, viziunea lui şi valorile sale, raportate la timpurile sale, erau împotriva naţionalismului, împotriva agresivitate între naţiuni… Era vorba despre prietenie şi înţelegere… Era vorba despre aduce oamenii împreună… Era vorba despre a face lumea mai puţin fragile… Acum, la mai mult de un secol, aceste aceleași idealuri sunt mai actuale ca oricând…”
FOTO: CIO