Cand “clasa muncitoare” (aceea care, va amintiti, merge in paradis) a descoperit ce eficace instrument politic este sportul a navalit cu iubirea asupra-i, coplesindu-l cu grija sa marinimoasa. Si, astfel, politicul – sa fim seriosi, totusi nu noi am inventat roata si in acest caz – a inceput supunerea unui domeniu ce se dorea (si inca se zice asemenea) ca este al fair-play-ului, cinstei si onoarei, ajungandu-se pana in zilele noastre la un paroxism greu de anticipat, chiar si atunci cand eram convinsi ca mai mult nu se poate.

Evident, aceasta imixtiune a fost vizibila permanent si in modul de organizzare a activitatii sportive din punct de vedere guvernamental, trecandu-se prin CCFS., UCFS, CNEFS si alte asemenea, formule care nu insemnau decat aceeasi Marie, cu alta palarie!, menite, atunci, ca si acum, sa satisfaca niscaiva orgolii si sa mai dea functii unor personaje (in special din armata / securitate sau din esalonul secund al al “conducerii de partid”, sa traiti!).

Toate aceste Consilii de Cultura Fizica sau Uniuni sau Consiliu National – a fost o singura perioada chiar si Minister, cu turismul in combinatie -, au avut in grija lor tovaraseasca soarta sportului si, daca ar fi sa judecam fara partinire, pastrandu-ne un echilibru lucid al analizei, uneori au facut-o foarte bine. Desigur, si pentru faptul ca cineva, acolo sus, stia ca prin sport se pot deschide multe, foarte multe usi, si nu inteleg prin aceasta poarta lui nea Ilie din satul lui Marin Preda, ci portile imparatesti ale politichiei internationale.

Si, daca, la nivel de presedinte sau adjunct erau numiti oamenii de la partid, daca si la federatii situatia era cvas-asemanatoare, acolo, jos, munceau veritabili tehnicieni, si la federatii, si la cluburi, si la bazele sportive, si in prezent suspinand dupa gloria de altadata.

In ultimele doua decenii, evident, evolutia societatii a urmat un alt curs, si social, si economic, sportul (si, poate, nu numai) ramanand insa sub aceeasi umbrela de influenta politica. Numai ca, de aceasta data, umbrela aceasta a acoperit atat de puternic incat a facut imposibila trecerea oricarei raze de soare, pamantul performantei devenind din ce in ce mai arid, iar recolta de medalii mai saraca cu an ce a trecut, ca dupa parjolul tatarilor de demult.

Din 1989 si pana in prezent, din punct de vedere organizatoric, Monitorul Oficial consemneaza cand “minister”, cand “agentie” (s-a dorit de catre un grup binevoitor, cu memoradumuri oficial-institutionale la guvern, chiar transformarea intr-un simplu departament, aceasta fiind o alta poveste ce merita a fi relatata), in timp ce pe la conducere s-au perindat 14 ministri si presedenti! Cine sunt toti acestia? Pozele lor stau la loc de cinste la intrarea in actualul MTS, pentru nemurirea clipei. Cu vreo doua exceptii, care au intarit regula, toti niste anonimi, pusi de partid, niste unii care cunosc mult mai bine cum este la placinte inainte, decat dorul de sport si performerii sai! Dar marea demolare, marea zapaceala a inceput cu adevarat in 2008, cand a venit in Vasile Conta cel de al 13 (!, ce ghinion) conductor, femeia comisar care a declansat un tsunami devastator, un razboi al sportului impotriva… sportului!! Iar replicile continua cu aceeasi intensitate devastatoare. Este cat se poate de clar, ca, in ciuda declaratiilor sforaitoare (ne-am obisnuit cu ele), in aceste ultime noua luni ideea unui minister al sportului a fost compromisa fara cale de intoarcere, copilul avand grave malformatii, nu neaparat din “nastere” cat din cauza unor “parinti” inconstienti, care l-au agresat pana la a-i face grave leziuni, greu vindecabile.

Care sunt atributiile acestui minister, in afara celor demolatoare? Conform Legii Sportului, inca in vigoare desi ar trebui serios remaniata, acestea sunt extrem de numeroase si de importante! Pe hartie, deoarece, in prezent, principala preocupare este aceea de a fi ordonator de credite catre federatii – daca nu ar fi bruma de bani de la stat majoritatea ar disparea -, judete si cluburi, de a elibera faimoasele Certificate de Identitate sportiva, de a aproba (neaparat semnatura ministeriala) pentru participarea la competitii, pentru ca, in ceea ce priveste baza materiala, de investitii in noi obiective nici nu poate fi vorba, de acest lucru ocupandu-se exclusiv CNI, iar in ceea ce priveste reparatiile si intretinerile sunt frectii, cu atat mai mult cu cat la orice rectificare de buget sumele cu aceasta destinatie sunt primele taiate cu avant si spor.

A mai ramas ceva? Mai nimic, pentru ca despre “munca de indrumare si control” (ce mult imi place!!) nici nu poate fi vorba, daca avem in vedere autonomia federatiilor si, semnificativ sau nu, in MTS mai sunt 14 oameni cu atributii in domeniu! Ba nu, au fost reinventate acele “primiri pentru felicitari”, cum am vazut intr-o nota trimisa catre impricinati, ale sportivilor medaliati, intampinati cu vorbe frumoase si fructe bio, in fond o incercare de asumare a unor merite ce nu apartin decat performerului si celor strict din jurul sau, care au muncit zi de zia colo, pe gazon sau pe parchetul salii. Dar, ce bine da in poza!!

Si ar mai fi ceva. Marea descentralizare. Cand totul – directii judetene, cluburi cu bazele lor cu tot – va trece la comunitatea locala, lasandu-i pe diriguitori fara placinta. Si aceasta o tema importanta de discutie, pentru ca implica o schimbare care nu trebuie facuta doar pentru ca cineva a zis.

Cand s-a tot clamat infiintarea unui minister, marele argument a fost ca “sportul se va afla la masa guvernului” si, prin urmare, va discuta de la egal la egal cu ceilalti, ca va putea, astfel, sa obtina fonduri ca-n povesti pentru a construi castele aurite. Cat de falsa si fara substanta s-a dovedit a fi aceasta idee este evident.

O scurta privire, macar spre tarile din UE, ne ofera posibilitatea de a constata ca nu exista nicaieri um minister al sportului, cea mai raspandita forma de organizare fiind aceea de Agentie, indiferent ce nume poarta, sau o uniune de domenii intr-um minister, dar cu pastrarea unei independente indiscutabil exprimate, asumate si respectate de partea guvernamentala.

Este, la noi, nevoie de um minister al sportului? O intrebare al carei raspuns merita a fi gasit lucid, cum situatia in inegralitatea ei dezbatuta si analizata. Oricum, un raspuns poate fi oferit si daca raspundeti sondajului din pagina.