Serbarile sportului degeaba!
Publicat pe 17 decembrie, 2009
Cling! Cling!
Au inceput marile serbari!
Asociatii pitice cu performante asemenea; cluburi cu pretentii sau nu, dar cu vitrine goale; asociatii si directii judetene care se taraie asemenea calatorului prin desertul fara apa (a succesului, desigur); federatii cu rezultate pana la genunchiul broastei; ministerul compromis (dar, oare, despre ce vorbim), care a reusit marea demolare intr-un an, cat altii n-au putut intr-o istorie, toata suflarea sportului romanesc a intrat in sarbatoare, ceremoniile incepand a se tine lant, cu discursuri si inchinaciuni, cu laude si alegerea celui mai bun “chior” intr-o “tara a orbilor” (sportului).
Mare bucurie la nivel de “riti-piti” este si “placinta” Strategiei, insiruire de vorbe goale, in conditiile in care ministerul pare sa fie spulberat de viscolul iernii si al guvernarii.
Si, uite asa, sunt alesi cei mai buni dintre cei mai buni, care or fi aceia greu de spus, cand mai totul se opreste la limita unei tarlale napadita de buruieni.
Ne-am bucurat, nici trei zile, atunci cand scrimerii au urcat pe treapa de sus mondiala, prima victorie la acest nivel dupa vreo trei ani, daca nu ma insel; s-au felicitat si au stors lacrimi de bucurie, nici o saptamana intreaga, dupa succesele lui Marian Dragulescu si, fie, sa reamintim si neobservatele doua reusite europene pe apele canotajului. Atat, doar 5 (!!) medalii de aur mondiale si continentale, la nivel de seniori, pentru sportul romanesc, dintr-un total de 9 mondiale si 13 europene, din participarea la 87 de asemenea competitii de anvergura. Motive? Explicatii? Sunt la tot pasul si infinit mai multe decat numarul victoriilor amintite, desigur cu referire la sporturile si probele olimpice. Nu ca la celelalte discipline, adica cele neolimpic, am sta mai bine – sa nu fiu rau si sa le omit pe cele de la modelism si radioamatorism -, ceea ce ne obliga a privi cu mandrie nationala doar spre disciplinale artelor martiale, acolo unde “aurul” se afla in toate “carierele”.
Karate, karate, moderne sau traditionale si inca asemenea, toate bune si frumoase, dar cu “olimpicele” ce-ati avut? Stacheta lor, ridicata cat abia sa treaca un ponei reprezinta un obstacol insurmontabil. Jocurile continua degringolada, nedepasind spatiul carpato-danubian, dar si acolo inecate in balta de la Afumati, unde alergi dupa o coada de peste asemenea performerilor (?!) nostri dupa o medalie! Dar, parca, celelate ar fi mai breze…
Si avand in vedere aceasta bogatie de victorii si dibacie in a obtine non-performante, sa ne bucuram! Sa traiasca!
Ca un mar, ca un par (cam cazute din copac si inghetate), tare ca fierul (ala de se rupe la prima indoitura), iute ca otelul (furnalele sportului nostru s-au stins de mult, asa ca procesul de calire este cu desavarsire lipsa). Oricum, desaga a fost plina pentru iubitorii de partid si interese, pentru ca dintr-a colo vine fonctia, aceea pentru care spui cu grabire de trei ori “da!”, ca sa nu existe motive de indoiala.
2009. Gale peste gale, goale de continut, dar ce importanta are!
Si, in fond, de ce ne grabim, deoarece a trecut doar un an din ciclul olimpic, iar Londra e hat, departe, taman in 2012!
Cioc-Boc, treci la loc!